16.12.2011-  London

11.01.2012-Bologna

12.01.2012- Ravenna

13.01.2012- Veneția

15.01.2012-  Cluj

Acestea fiind zise, ne citim anul ce vine. Eu mă pregătesc să plec în lumea largă, încărcată cu emoții și zâmbete. Sărbători fericite vă doresc tuturor!

p.s. Dreams do come true!

Așa se face că i-am povestit prietenei mele despre problemele ce le am cu somnul. Că sunt irascibilă, că nu reușesc să dorm toată noaptea fără să mă trezesc de n-șpe ori, că visez urât, că fie dorm prea mult, fie prea puțin. Prietena asta a mea ar putea foarte bine să prezinte știrile la cât e de informată. Știe tot felul de nimicuri până și despre subiecte care nu o pasionează, sau cu care nu are nicio tangență în viața de zi cu zi, despre cum se instalează un windows (deși nu a instalat vreodată windows-ul, dar știe teoria), despre cât de des se vaccinează un câine (deși îi este frică de ei, și, evident, nici nu are unul) și câte și mai câte. Desigur că avea o soluție și pentru problema mea: cursuri de somn. (huh???!?!?!)

-Nu te uita așa mirată! În câteva școli din Marea Britanie se predau cursuri de somn adolescenților, unde te învață cât este de importantă odihna, și cum să faci să dormi suficient. Mă rog, tot felul! Am un prieten de familie care a asistat la mai multe cursuri de genul acesta. Îl sun chiar acum să aranjez o întâlnire între voi doi. Sunt sigură că te poate ajuta.

Ce obiecții? Ce te rog nu suna?(+târâit pe genunchi cu mâinile împreunate sub bărbie) Nu am avut ce zice sau comenta. Întâlnirea era deja trecută în agendă. Dacă gândeam înainte să deschid gura, acum probabil că nu trebuia să merg la întâlnire cu te miri ce filosof în ale somnului. Drama! Drama! Drama!

(….)

Și totuși, întâlnirea nu a fost chiar atât de aiurea. Prima oară când l-am văzut pe domnul Tarpiu, stând în fața cafenelei, uitându-se buimac după mine, cu paltonul lui maro, lung, pălăria neagră și barba albă lungă am izbucnit în râs. M-am gândit direct la Moș Ene. Nu știu de ce am asociat barba lungă albă cu Moș Ene și nu cu celălalt moș, dar probabil că se datorează faptului că știam că e o întâlnire în care se va vorbi despre somn. Domnul Tarpiu și-a luat foarte în serios rolul de discipol în ale somnului și mi-a tărăgănat la început despre cât de important e un somn bun, despre frunze verzi pe pereți. Eram atât de plictisită, comandam cafea după cafea, fumam țigară după țigară, numai ca să stau trează. (și eu am probleme cu somnul? dacă l-aș angaja pe acest Moș Ene să vină seară de seară lângă patul meu să îmi povestească de somn, cu siguranță, mi-aș rezolva problema. N-ar fi o idee rea să existe oameni pe care să îi plătești ca să îți vorbească până adormi…ucenicii lui Ene s-ar putea numi). Cred că domnul Tarpiu a observat asta și a început să încingă atmosfera cu povești amuzante și interesante. Cel mai mult mi-a plăcut când mi-a povestit de Claire Allen care suferă de o boală numită narcolepsie. Claire adoarme și de 100 de ori pe zi din cauză că râde. A tot făcut glume pe seama ei, ceea ce m-a scos din starea de plictiseală. Însă când am citit mai multe despre viața ei, tot amuzamentul mi-a pierit. Supriza, frica, râsul, sau vreo emoție puternică, îi declanșează somnul, iar ea pur și simplu se prăbușește. Dacă citiți articolul de aici, o să puteți vedea câteva cazuri în care chiar putea să se rănească (de exemplu când a căzut de pe bicicletă, doar pentru că a fost surprinsă că a salutat-o un prieten). Lăsând bolile deoparte, mi-a povestit despre somnul polifazic, adică, pe parcursul unei zile să dormi de mai multe ori. Da Vinci, dormea câte 20 de minute la fiecare 4 ore. Cam cât timp liber îți rămâne? Mi-a explicat că dacă vreau să încerc metoda asta o să îmi fie greu să mă acomodez, cel puțin în primele două săptămâni, aș putea să mă simt slăbită, să îmi piară pofta de mâncare, să am dureri de cap. Dar de ce aș face asta, totuși? Ce să fac cu atâta timp liber?

După întâlnirea cu domnul Tarpiu, care deși m-a amuzat, nu cred că m-a ajutat să îmi rezolv problema cu somnul, decât în mică măsură. Dar mai cunosc pe cineva care nu are deloc probleme cu somnul, și cunoaște multe locuri unde poți dormi în liniște.Poate mă ajută el  

Doamnelor și domnilor, copii și arlechini, acesta este faimosul Ovidiu și pozițiile lui de somn:

Așa că Gabriel se apucă și îmi povestește mie despre Ana, cât se iubesc, cât se giugiulesc și cât de puțin o înțelege totuși. Cum nu știe ce să facă atunci când se ceartă și de ce mai tot timpul, când ea plânge lui i se înmoaie inima și o ia în brațe și o iartă, chiar dacă ea greșește. Apoi îmi zice că are fițe uneori, și că se enervează când o vede cum mănâncă mazărea și cât de des folosește cele 10 creme pentru te miri ce. Și îl enervează că uneori se poartă ca un copil. Păi stai puțin Gabriel, îi zic, tu o iubești așa cum e, nu? Păi o iubesc, dar mă enervează câteodată, mă scoate din minți, și chiar simt uneori că mă satur de ea și de ifosele ei. Ana ca Ana, îmi zice în continuare, dar gândește-te dacă ar fi să mă despart de ea, eu cred că mi-ar lua o decadă sa pot să am alta. Ei, poate nu chiar atât, dar oricum, uite-te și tu în ziua de azi cum iubesc femeile mașinile și ceasurile mari și decorate cu pietre și scumpe. Eu dacă o pierd pe Ana, nu mai pot găsi o altă femeie care să îmi placă atât de mult (mda, sau să îl enerveze atât de mult, mă gândeam).

Ei bine, cu replica asta, plus alte completări ce le făcuse, am tras o concluzie. Gabriel stă cu Ana din obișnuință, și de frică. Frică de a încerca ceva nou. Tony, numit afemeiat de unele, are pe cine vrea când vrea și….cum vrea. Nu prea îi pasă lui de relații și de „te iubesc”. Lui îi ajunge o noapte de sex nebun în bucătărie, sau pe mașina de spălat mai nou, după cum se și lăuda ieri. Cică e atât de extraordinar. Fie cum zice el…dacă lui îi place, cine sunt eu să zic că nu e chiar așa bestial ca pe vârful unui munte în aer liber. Baloane. Ei bine, Gabriel îl admiră maxim, și știuuu, știu cu siguranță că vrea să ducă o viață ca a lui, dar Gabriel insistă că nu. Ana e suficientă pentru el, mai ales că se înțelege așa bine cu familia lui. Să o înșele? Nici vorbă! Să o părăsească? Ar plânge ca un copil mic când are crampe. Să vorbească cu ea? Nu prea duce nicăieri, zice el. Ce să facă el cu femeia asta pe care, pe cât de tare o iubește câteodată, pe atât de tare se enervează pe ea și se satură?

Și se așteaptă să îi dau eu un răspuns!

Normal ar fi să vorbescă serios cu ea, fără secrete și fără perdea, verde-n față să îi zică tot. Dar, lașul numai nu vrea. Atunci i-am zis: Du-te fă sex cu o oarecare și ai să vezi cum tot pe ea o vrei înapoi, pe Ana ta fabuloasă. Tony, afemeiatul, a venit cu completarea: fă sex cu două în același timp și o să vezi că Ana nu ajunge.

Și iată că așa, dilema lui a fost rezolvată de doi oameni care n-au nicio treabă cu dragostea…

Eu acuma sunt într-un stadiu de plictiseală avansată! Așa că m-am apucat să scriu cam ce soluții aș avea ca să scap de plictiseală.

Primul lucru care mi-a venit în minte a fost să mă apuc de curățenie; numai că e o mică mare problemă; ieri când mă plictiseam am făcut curat în toată casa. Deci cam sare din schemă treaba asta. Apoi mi-am amintit că am de citit ceva cărți pentru master. Citisem și ieri dar mai am încă multe pagini. Deschid adobe-ul, dau la pagina unde am rămas: „Gândirea modernă, tributară marilor sisteme metafizice şi ideologice, cu pretenţii de întemeiere şi de explicaţie exhaustive, de la domeniul cunoaşterii până la cel al acţiunii, a căzut în dizgraţie, luându-i locul gândirea postmodernă în calitate de apologet al atomizării valorilor generice, al parcelizării unităţii.” Serios? Îi prea mult, dar prea mult pentru mine acuma să stau să citesc ceva care nu prea mă pasionează. Neeext! Ce aș mai putea face? Hmmm…am o groază de reviste care le-am tot citit și recitit, dar sunt câteva care le-am citit o singură dată…până le găsesc, îmi trece cheful de citit. Într-o zi, m-am apucat să calculez câți bani am dat în total pe reviste; având în vedere că am….ăăă… 83 de reviste (acuma le-am numărat), vă închipuiți cam ce sumă de bani s-a dus pe ele.

Apoi, ca de nicăieri, îmi răsare în minte o idee genială! Aș putea să îmi pregătesc niște paste cu sos iute (mai am ardei iuți, Vlade), un bol maaare și pliiinnn, să mă trântesc în fața laptopului și să mă uit la un film. Daaa, aș putea face asta, daaaar nu mă mai las ispitită așa ușor! Nu, nu, nu! De astăzi trebuie să mă apuc de făcut exerciții la spaliere, pilates, o serie sau două de abdomene, orice fel de mișcare. Nu mai pot mânca la fel ca înainte că degeaba le fac. Adică fără cartofi pai la 11 noaptea, fără bol plin cu paste, ci farfurie cu o porție mică de paste, și mai ales, fără fursecuri, biscuiți sau alune lângă laptop, că mănânc în neștire. Dietele nu sunt de mine în mod clar, și oricum o să mănânc ce îmi poftește suflețelul, pizza, grătare, tot felul, numai că o să mănânc în porții mici (adică nu mănânc până nu mai pot sufla) și neapărat mă uit la ceas înainte să mă îndop !

Deci nu cred! În timp ce mă gândeam la soluții de ieșit din plictiseală, la viitoarea mea dietă, Vlad, draguuuuul de Vlad își pune la status „la mâncare”. Mna uite ispita! Cum, dar cum să rezist când mă gândesc atâta la paste???

Gata, mă duc să îmi fac pentru ultima oară un bol plin cu paste, să mănânc până nu mai pot respira! pentru ultima oara! că apoi o să încerc să mă abțin.

(Și uite așa, am găsit soluția la plictiseală și mă apuc și de făcut mișcare…în bucătărie )

Postul acesta este despre Marc Giorgiana Nicoleta aka Țonți/H.Supreme/Seităn’s helper number one/rața/prințesa dufărșmârț.

Astăzi, 14 noiembrie 2011, în această mirifică zi de luni, Țonți împlinește 20 de ani frumoși !

Pentru cei care nu o cunosc, trebuie să le spun că Țonți e sarea și piperul vieții mele. Țonți e vorbăreță, spontană, glumeață, mănâncă mult ketchup, îi place rozul și hello kitty, adoră postul acasă TV, nu poate dormi decât cu televizorul pornit, este cântăreață, dansatoare și actriță, câștigă mereu la remi (uneori și la biliard), îi place să curețe aragazul și e mereu cu zâmbetul pe buze.

Țonți, îți doresc să ai parte de toată fericirea din lume, de zile în care să ai ciocolată de să te saturi, de bani mulți să îți poți cumpăra agrafe de păr, și de prieteni care să nu te părăsească niciodată !

mulțumin mâțului că a încercat să stea cuminte și îi mulțumim lui mniai că ne-a pus flori în cap )))

LA MUUUUUUUUULTI ANI ȘUFĂ !!!!! TE IUBIM !

au semnat condica: Vlad Mihai, Norbert Csibi, Dali Andreea și El Grande Nino aka Mâțu

Acum, pe masa mare din sufragerie era un măr galben, imperfect, cu riduri, găuri, și cu o pată mică maro. Pe scaunul de lângă masă stătea F., cu brațele împreunate la piept, și cu privirea studia mărul atât de fix, atât de concentrat, de parcă o întreagă lume se afla în petele diforme ale acestuia. Pentru el noțiunea timpului era demult pierdută. Era într-o stare de letargie, din care se mai trezea când auzea țârâitul telefonului, la care oricum nu răspundea. Și-a revenit în simțuri abia când a simțit miros de mâncare venind de la vecina de sub el, amintindu-și că nu mâncase de ceva vreme. Își mută privirea pe fereastră și încercă să își aducă aminte când a mâncat ultima oară, sau ce a mâncat ultima oară. Însă, fără rezultat. Își sprijini coatele pe birou și fruntea între cele două palme reci și începu să plângă. Ce tablou deprimant trebuie să fie să vezi un bărbat sfâșiat de durere, plângând în hohote !

După excesul de plâns, și după ce toată durerea lui se prelinse de pe obraji pe birou, o furie imensă îl cuprinse, iar el trebuia să facă ceva să își descarce nervii. Luă mărul aproape putrezit și îl izbi de perete, urlând ca un animal. Mărul își scuipă sucul pe noptieră și pe cărțile ce se aflau acolo, iar bucățile mai tari ce nu se zdrobiseră, căzură pe podea.

Uneori, când iubirea se sfârșește te simți ca un măr putrezit ce abia așteaptă să fie zdrobit de perete !

sursă foto: weheartit.com

Cand razele ma gâdilau prea tare

Si râsetele mele nu conteneau.

Erai umbra din ceașca cu cafea,

Pe care dimineața o sorbeam.

Erai umbra pașilor mei

noaptea, când rămâneam fără țigări

și ieșeam fricoasă la non stop.

Erai umbra ce își țesea o pânză peste al meu suflet.

Vroiai să devii una cu mine.

Să distrugi culorile din mine.

Dar tu nu știi? N-ai învățat nimic până acum?

viața mea nu e alb și negru

E curcubeu de sentimente, e soare

Pe când tu, doar umbră.

Du-te și iubește-mi pisica…are mai multă nevoie decât mine!

sursă foto: weheartit.com

„ce se scrie la your email când faci cont”

„de ce îmi place să fiu bibliotecară” (sigur google știe de ce)

„ce scriu pe tort” (eu aș scrie: expirat! ca să nu se atingă nimeni de el înafară de mine)

„vreau iubit” (sigur găsești la mine pe blog)

„cartof cicatrice” (wtf???)

„viatsa mea peste 20 de ani” (plină de enigme)

„ce ascund fetele ân chiloțași” (feriți copii de internet că o să afle că acolo se ascunde o mâță flocoasă…serios, asta zice google)

23 de persoane au căutat pe google „dali andreea”. Sincer, nu știu de ce mi-ar căuta cineva numele pe google. Îi de bine sau de rău?

Restul căutărilor ce au dus la acest blog sunt valide așa că nu le-am mai menționat.

Vă doresc o duminică frumoasă! (și vă las o melodie pe care o ador la maxim…se potrivește perfect stării mele de azi)

Am văzut mai demult pe un site un citat de Christian Slater care zicea: „Deciziile bune sunt un rezultat al experienței. Iar aceasta se câștigă în urma unor decizii greșite.” Deci, chiar dacă acum fac o alegere greșită, măcar mă învăț minte. Da, aș putea să o sun. Dar cu consecințele cum rămâne? Se adaugă tot la experiență? Cine știe la ce reacții în lanț dau drumul cu un simplu telefon.

Deodată mi-am dat seama că sunt un prost, pardon, un mare prost. Ea e căsătorită! Sigur nu mă caută pentru aventuri, asta vroiam doar eu să cred. Poate e altceva la mijloc și ar fi bine să aflu, să lămuresc treaba și punct.

8:53

Peste 7 minute pot suna. Îmi mai aprind o țigară și aștept! Răbdarea îmi era pusă la încercare, și mă temeam că mă voi răzgândi dacă mai aștept. Așa că am pus mâna pe telefon, am format numărul și speram ca de data asta să răspundă ea.

„-Alo!” era vocea ei. În sfârșit reușesc să vorbesc cu ea.

„Sunt Dan.”

„Ți-am zis la 9 să suni.”

„Dar care e toată treaba cu ora exactă?”

„Mă gândesc că ți-a zis Bianca de Ionuț. Chiar acum a ieșit pe ușă.”

„Să înțeleg că el tot îmi răspundea când sunam…”

„Da…el. Știu că ți-a zis că nu cunoaște nicio Eliza; așa face mereu. Hai să ne întâlnim în parcul central, la intrarea de lângă stația de autobuz.”

„Dar de ce vrei să ne vedem? Nu putem vorbi la telefon?”

„La 10 jumătate să fii acolo!”

„Dar…” mi-a închis în nas.

Bun. Acum trebuie să merg să mă văd cu ea. Nu o pot lăsa să meargă în parc și să nu apar.

(….)

La ora 6 seara a plecat de la mine. Am închis ușa după ea și m-am apucat să strâng din casă. Paharele din care băusem vin erau goale pe masă, iar sticla rostogolită pe covor. Noroc că în sticla era vin alb, că altfel mă alegeam cu ditamai pata pe covor. Bag paharele în chiuvetă să le spăl și merg în dormitor. Așternuturile erau căzute pe jos, iar hainele mele aruncate pe scaun și pe noptieră. Am luat cearșaful în mână și m-am așezat epuizat în patul gol. Mirosea a parfumul ei peste tot…și mă înnebunea de cap. Simțeam o stranie senzație de fericire amestecată cu vină. Niciodată nu m-am culcat cu femeile altora până acum. Oricum nu o să se mai repete. Dacă ar afla Bianca despre asta sigur mi-ar ține morală. Deja îmi și imaginam ce mi-ar zice. „Tu dacă mai erai cu mine acuma și mă culcam cu altul cum te simțeai?”

Nu știu ce fel de femeie e Eliza. Nu o cunosc așa bine, dar a fost pur alegerea ei să își înșele soțul cu mine. Eu nu am presat-o cu nimic, și, practic, nu sunt de vină. Of, la naiba! Pe cine mint? Sunt cel mai vinovat! Puteam să zic nu, puteam să o dau afară din casă, dar cum să rezist, când ea după un pahar de vin  s-a dezbrăcat în fața mea și mi s-a aruncat în brațe. Ce bărbat refuză așa ceva?

Într-un final, am adormit…cu ea în gând.

La 2 noaptea am auzit soneria de la interfon și m-am trezit să răspund. Credeam că visez atunci când am auzit vocea ei, dar mi-am dat seama că e cât se poate de adevărat atunci când am văzut-o în fața ușii cu ochii umflați de plâns. M-a întrebat dacă mai am vin.

„Nu îți amintești că l-am răsturnat când am făcut…ăăă…sex..pe masă?”

„Simt nevoia să beau ceva! Nu mai pot de nervi!!!” Se trântește pe canapea și își aruncă haina și eșarfa pe fotoliu. „Cine m-a pus să mă căsătoresc la 21 de ani?? Cine?? Și mai ales de ce am făcut o alegere așa proastă, să mă căsătoresc tocmai cu Ionuț, când toată lumea îmi zicea că nu e de mine!”

„Eliza ce s-a întâmplat?”

„Ce să se întâmple? E două noaptea și Ionuț nu e acasă! M-am săturat să stau nopțile singură, să plâng cu nasul în pernă din cauza lui. Știi ce face el noaptea când nu vine acasă? Sex! cu fufa aia blondă! Nu e săptămână să nu meargă la ea noaptea. Vine acasă și eu îl aștept trează pentru că nu pot dormi de nervi, miroase a parfum ieftin, și, tupeistul naibii, face pe nevinovatul și încearcă să mă sărute, dar cum să îl mai sărut sau să îl îmbrățișez când el se plimbă pe la fufa aia???”

„Dar ești sigură că asta face?”

„Dan…mi-a zis acum două luni, mi-a mărturisit cu nonșalanță că nu mă mai consideră atractivă și m-a întrebat dacă sunt de acord ca el să meargă din când în când  pe la prietene de-ale lui. Tu știi cât e de dureros pentru o femeie să trăiască lângă cineva care o înșeală? Tu știi cât am tăcut și am suferit?”

„Dar de ce nu divorțează de tine atunci? Sau tu de el?

„Vezi, asta e problema! Nu pot să fac asta! Nu pot! M-a jucat pe degete de la început, iar eu nu am putut să văd realitatea. Tata deține o firmă de construcții. Are proiecte peste tot în Europa. Jumătate din firmă mi se cuvenea mie, însă eu nu sunt pasionată de așa ceva. Dar Ionuț e. Astfel că atunci când ne-am căsătorit, am convenit ca el să aibă grijă de partea mea din firmă din punct de vedere administrativ. Mă rog, e complicat. Ideea e că dacă divorțez tata o să fie foarte supărat pe mine, probabil că nici nu o să îmi mai vorbească. El nu a fost de acord cu asta deloc. Dar eu am insistat, i-am zis că ne iubim enorm, și de abia în ziua nunții mi-a dat acordul. Mi-a zis că e cadou de nuntă. Și știu că o să fie dezamăgit dacă ar afla ce se întâmplă. Eu acum sunt blocată într-o căsătorie de nimic, care îmi aduce aminte în fiecare zi de gustul amar al vieții. Mi-am pierdut dreptul la fericire.”

„Îmi pare rău! Trebuie să găsești o modalitate să faci să fie bine. Și desigur, a face sex cu alți bărbați nu e o soluție bună de răzbunare.”

Îmi părea rău de Eliza, dar știam că mă folosise. Bine, nu îmi pare rău de tot ce am făcut! M-am simțit bine cu ea, dar am impresia că ea nu mă dorește așa cum o doresc eu. Și asta mă făcea să simt că nu merită nici prietenia mea.

În acea seară a dormit la mine, fără să se mai întâmple ceva între noi, iar a doua zi mi-a mulțumit că am ascultat-o și a plecat.

Totul a început la teatru…și s-a terminat în apartamentul meu. Am refuzat să o mai văd, deși m-a căutat. Îmi lăsa mesaje în care mai mult plângea decât să zică ceva. O compătimeam, dar eu sigur nu o puteam ajuta.

Am mai zărit-o o singură dată, la o cafenea. Era însoțită de un bărbat, care am dedus mai apoi că era Ionuț. El îi povestea ceva, iar ea, era total absentă. O vedeam cum stă cu capul sprijinit în podul palmei și cum se juca cu lingurița în ceașca de cafea. Trăia în lumea ei nefericită, ca o pasăre captivă într-o colivie.

Dar ce pasăre frumoasă, și ce colivie urâtă !

Au trecut trei săptămâni de când am întânit-o pe Eliza pentru prima oară; și de atunci nici urmă de ea. Am mers la teatru seară de seară, la toate spectacolele, până și la cele care nu îmi plăceau, în speranța că o să o găsesc. Îmi luam mereu bilet la lojă pentru că de acolo puteam privi toată sala. Și asta și făceam pe durata spectacolelor. O căutam de acolo de sus, și îmi tresărea inima când dădeam peste cineva care semăna cu ea. În seara asta, însă, nu mai vroiam  să  merg. Am obosit să o caut! Nu pot să îmi explic de unde aveam curiozitatea asta nebună să o văd iar și să mă apuc să o caut. Bianca a fost ultima mea iubire adevărată. Între mine și ea lucrurile s-au terminat acum un an jumătate, dar am păstrat legătura cu ea. După Bianca mi-au trecut multe femei prin pat, dar nu am simțit nevoia să mă mai apropii sentimental de cineva. Până acum trei săptămâni.

Azi dimineață am primit un telefon de la Bianca. M-a invitat la petrecerea de ziua ei, așa că ziua de azi trebuia să o sacrific pentru căutarea unui cadou. Petrecerea o să o țină la ea acasă, și nu prea mă încânta ideea să merg acolo. Aveam prea multe amintiri în casa aia, dar era cazul să le ignor, oricât de greu avea să îmi fie.

La 9 eram în fața ușii ei, cu o mână pe sonerie, cu toate amitirile noastre în minte, și cu o plăsuță verde în mână. Trebuia să ajung la 8 la ea, dar am preferat să întârzii pentru că așa știam că o să fie prea ocupată cu ceilalți decât să stea să discute cu mine. Auzeam gălăgia ce era înăuntru, vocile de femei și bărbați ce se amestecau cu muzica…și cu sunetul soneriei, pe care o apăsam întruna și pe care cred că nimeni nu o auzea. Într-un final mi-a deschis ușa Mihai, prietenul cel mai apropiat al Biancăi. Ținea un pahar de whisky în mână și o țigară în cealaltă. Mă întrebă de sănătate și mă invită înăuntru spunându-mi că Bianca e în bucătărie. Am intrat în sufragerie prima oară, ca să îi salut pe cei pe care îi cunoșteam, apoi m-am dus în bucătărie. Bianca era îmbrăcată cu o rochie roșie lungă, cu spatele gol. Mare mi-a fost mirarea când în bucătărie am văzut-o că stătea de vorbă cu Eliza Antonia. Ce căuta aici? De unde se cunosc oare? 

„Daniel ! Credeam că nu mai ajungi ! Ce spaimă am tras!” Bianca era singura care îmi spunea Daniel, deși știa că îmi displace. O sărut pe obraz, îi întind plăsuța cu cadoul ei, pe care o așează indiferent în dulăpiorul de jos lângă celelalte.

„Uite Daniel ce vecină drăguță am!” mă prinde de după gât și arată  înspre Eliza. „Vino mai aproape noi. Ai rămas înțepenit în ușă?” adăugă râzând.

Eliza se prefăcu că nu mă cunoaște și foarte elegant face cunoștiință cu mine. Accept să îi joc jocul și îi zâmbesc.

Bianca îmi turnă și mie un pahar de whisky și se scuză spunând că este chemată în sufragerie deși eu nu am auzit să o strige careva.

„Nu m-ai mai sunat !” îmi reproșă Eliza.

Am izbucnit în râs. „Așa e! Nu te-am sunat. Am fost prea ocupat cu alte femei.” îi spun ironic.

„Mi-a povestit Bianca de tine destul de multe, însă nu mi-a zis niciodată că ești atât de nesimțit și impertinent cu femeile. Se pare că nu te cunoaște așa bine. Mi-a părut bine că am schimbat două cuvinte cu tine. Acum,însă, vreau să merg în sufragerie să pierd vremea cu oameni mai interesanți. Și la fel ar trebui să faci și tu.”

„Eliza, încetează cu jocurile. Te-am sunat ca un nebun, și m-am dus la teatru în fiecare seară. De ce mi-ai dat un număr greșit?”

„Sună mâine tot pe numărul ăla la 9 dimineața. Acum chiar trebuie să plec.”

Am mai stat puțin în bucătărie, apoi am plecat și eu în sufragerie. Pe Eliza nu am văzut-o acolo. M-am așezat lângă șemineu, iar Mihai a venit să îmi povestească de noul său job de la ziarul local. Îmi vorbea întruna, iar eu doar dădeam din cap în semn aprobator, și din când în când mai ziceam două cuvinte. Mă gândeam doar la Eliza și la tot misterul cu telefonul. Nu găseam o explicație logică pentru ce se întâmpla, dar probabil că aveam să aflu. Curând, în jurul nostru s-au adunat mai multe persoane care erau interesante să afle mai multe despre o știre ce se dezbătea în toate ziarele și pe toate posturile de televiziune. Mihai era în centrul atenției, așa că am putut foarte ușor să plec de acolo, fără ca cineva să observe.  Am vrut să merg la baie când Bianca mă oprește.

„Daniel te simți bine? Te văd cam distras.”

„Sunt bine, doar că sunt obosit. Am avut o zi lungă la servici.” îi răspund.

„Am văzut că ai stat ceva vreme cu Eliza în bucătărie. Mă gândeam că din cauza ei ești abătut, dar apoi m-am gândit că ar fi stupid. Știu că tu nu te încurci cu femei măritate, deși Eliza…”

Nu puteam să cred ce aud. Bianca povestea și gesticula întruna, însă nu o mai ascultam. Eliza, la 23 de ani era măritată? De ce naiba nu mi-a zis nimic? Oare vrea să își înșele soțul cu mine, ori am înțeles eu greșit de ce mă caută?

„…îi aud cum se ceartă în fiecare seară. Stau chiar sub mine și e enervant să le aud gura mereu. Măcar din obraz putea să vină și Ionuț să îmi zică la mulți ani și apoi să plece.” continuă Bianca.

„Cine e Ionuț?”

„Soțul lui Eliza. Tu nu mă asculți deloc?”

„Aaa…da. Scuză-mă! Cred că e cazul să merg acasă. Ar trebui să dorm.”

„Dar, Daniel, e de abia zece jumătate. Mai stai puțin.”

„Nu pot! Ne vedem în altă zi la o cafea să îmi zici dacă ți-a plăcut cadoul meu, bine Bianca?”

„Cum vrei tu! Mă suni.”

Am îmbrățișat-o și am ieșit pe ușă fără să salut pe nimeni. Când am ieșit din scară mi-am aprins o țigară și m-am decis să merg pe jos acasă. Aveam nevoie de timp să mă gândesc la ce se întâmplă. Oare să o mai sun mâine? Nu ar trebui…în mod clar nu ar trebui!